FANDOM


Adlibita are o istorie plină de glorie culturală şi religioasă. Adlibita, o ţară bogată, are o istorie importantă pentru toată lumea.

Colonizarea elenă Edit

Document Pedro Grec

Un document creat de Pedro despre Adlibita în greceşte

Cu circa 500 de ani înainte de Hristos, grecii au colonizat ţara care acum se numeşte Adlibita. Grecii aveau satele lor pe coasta mediteraneană. Ţara lor a fost numită "Ados Libitum". Locuiau poeţi mari, printre care şi Pedro, Alecsandoros, Misterre, Mokinos şi Tigriios. Ei scriau despre cât de frumoasă şi mare era ţara lor, ce veseli şi fericiţi erau copiii care jucau cu animalele. Era un climat plăcut, cald şi puţin uscat, dar cu mult vânt. Sub vulcanul cel mare din regiune era mai răcoros. După un timp de pace şi fericire, Imperiul Roman a vrut să ocupe pământul lor. Lupta a fost crâncenă dar grecii au fost puternici iar romanii nu au ocupat regiunea. În anul 100 după Hristos, când Traian a câştigat atât de mult pământ, Ados Libitum a rămas independent, o enclavă în Imperiul Roman. În al treila război Roman-"Libiten", vulcanul a explodat şi tot ce era pe pământul grec a dispărut sub lavă. Toţi locuitorii au murit...

Romanii au considerat ţara blestemată şi au lăsat-o pustie.

Timpul românilor Edit

Prin 800 după Hristos, românii au descoperit această ţară şi au ocupat-o. În scurt timp ei au aflat de la greci că numele fostei ţări era Ados Libitum, astfel ţara s-a numit Adlibita. Sub ocuparea otomană din Ţările Române în 1400, mulţi români au fugit de teamă că vor fi ocupaţi şi ei de otomani dar aceştia nu au mai venit deoarece credeau şi ei că Adlibita era blestemată. Mii de români din estul europei s-au mutat în Adlibita.

Aceşti români au construit un nou oraş: Cetatea Cristian în anul 1401. Această cetate avea multe biserici şi catedrale frumoase. Mulţi creştini din Imperiul Otoman au fugit şi s-au mutat în acest oraş. Cetatea Cristian s-a dezvoltat mult în această perioadă şi a devenit un mare centru comercial, cultural şi religios.

Pe 29 octombrie 1401, Adlibita a devenit un principat, condus de un voievod. O mare familie care a guvernat mult a fost familia Alexandrus. Adlibitan a fost, de asemenea şi un membru al familiei Alexandrus. Acesta a fost Alexandrus cel Mare. După el au guvernat şi câţiva dintre fiii lui, şi fii lor şi aşa mai departe.

În secolul XVI Adlibita devenise un principat foarte bogat. Dar în 1578, a urcat pe tron Iudaş Alexandrus. El a fost un dictator, cu mulţi bani şi care susţinea bogaţii, care nu trebuiau să plătească taxe. După doi ani populaţia a început să se revolte. În câteva săptămâni ţăranii adlibiteni au preluat puterea şi l-au ucis pe Iudaş Alexandrus, care căpătase numele de "Iudas" sau "trădătorul". Pe 23 iunie 1579 Republica Adlibita a fost declarată independentă. Adlibita a fost unul dintre primele state cu un sistem politic democratic. Au fost create partide politice, dintre care Partidul Ţăranilor şi Partidul Democrat Adlibitan. Acestea au fost cele mai populare. La fiecare 5 ani se organizau alegeri.


O alta caracterisitca a acestui stat o reprezinta modul unic in istoria politica a lumii de a-si desemna conducatorii.Principii Adlibitei nu erau nici urmasii ereditari ai predecesorilor lor,nici alesi de catre vreun organ consultativ,ci desemnarea lor se facea de catre un Sfat Al Batranilor-compus din cei mai intelepti 55 de batrani ai principatului care utilizau metode arhaice,precrestine ,in procesul de alegere a noului principe..

După revoluţie Edit

În 1604, un spaniol numit Christian Moku a fost ales ca preşedinte. El a făcut multe lucruri bune pentru ţară şi a realizat anumite reforme. El a intrat în alianţă cu Spania. Christian Moku a trimis şi colonişti în America pentru aur. Aceşti colonişti au descoperit Alaska, o mare descoperire pentru că erau multe materiale valoroase acolo. Şi pe plan intern a făcut lucruri bune. El a schimbat economia, bogaţii trebuiau să plătească mai multe taxe decât săracii şi a creat o piaţă internaţională unde veneau olandezi, spanioli, englezi sau portughezi ca să vândă produse. Această piaţă mai există şi azi în Centrul Vechi. El a construit şi multe biserici în Cetatea Cristian.

El a câştigat alegerile de mai multe ori, şi astfel a guvernat 25 de ani. După ce a murit Christian Moku, oraşul a fost denumit după el. De la "Cetatea Cristian" la "Christianenburg".

Al doilea Ierusalim Edit

După moartea lui Christian Moku în 1629, după o alegere emoţionantă, un ţăran care se numea Ioan Ramesu a devenit preşedinte. El a fost un om foarte credincios. Se spune că cunoştea pasajele Bibliei pe de rost. Ioan Ramesu a făcut foarte multe pentru religia creştină în Adlibita. Ioan Ramesu a construit biserici şi mănăstiri noi în toate părţile ţării şi în special în Christianenburg, în toate cartierele sunt minim două lăcaşuri de cult. Ioan Ramesu a construit Patriarhia după ce a fost ales încă o dată.

Şi pentru alţi creştini (protestanţi, catolici) Christianenburg a devenit un mare centru religios. Toţi creştinii puteau să construiască biserici fără să dea bani la stat.

Christianenburg a fost denumit "Mecca al Creştinismului" sau "Al doilea Ierusalim". În unele ţări cetăţenii erau obligaţi să viziteze Christianenburgului cel puţin din cinci în cinci ani.

Războiul împotriva lui Napoleon Edit

În 1794 a devenit Pietru Demetrios preşedinte. El a fost un general din armată. Armata a crescut mult sub conducerea lui. A fost bine, pentru că după o vreme liniştită, Franţa a început să ocupe alte state. Italia a fost deja ocupată deci Adlibita a fost în pericol. Când aliaţii Adlibitei (Austria, Spania, Prusia) au declarat război Franţei, Adlibita a trebuit să le trimită sprijin.

Sub conducerea lui Pietru Demetrios, armatele Adlibitei a luptat la Trebia în Italia şi a câştigat cu ajutorul ruşilor. Dar la Alessandria după o luptă lungă impreună cu austriecii armata a fost distrusă de francezi. Pietru Demetrios a fost închis la Milano, dar după ce au câştigat alianţele lui în nordul Italiei a putut să fugă.

În Portul Vechi din Christianenburg a fost ultima bătălie cu vapoare olandezo-franceze. Pietru a putut să câştige foarte repede, fără nicio problemă. Adlibita a rămas independentă.

Pentru independenţa României Edit

Steag

Steag adoptat după steagul din România din 1848

După războiele cu Napoleon, România rămânea sub ocupaţie otomană. Adlibita, care a fost locuită de români, a ajutat România cât de mult a putut în secolul XIV. În 1848 Adlibita şi-a trimis armata în România ca să îi ajute pe revoluţionarii care erau împotriva Imperiului Otoman. În aceiaşi ani, Adlibita a adoptat steagul. Este o variantă a steagului revoluţionarilor din România.

Armatele Adlibitei au ocupat în 1848 zona munţilor din România. Asta a fost foarte important pentru români, pentru că aici puteau să trăiască liberi. Au putut să înfrângă Imperiul Otoman, şi zona a rămas românească. Soldaţi adlibiteni au mai organizat câteva revolte în România, dar fără rezultat. În 1859, un general adlibitan care se numea Albus Tigriu l-a ajutat pe Alexandru Ioan Cuza împotriva Imperiului Otoman. După ce el a înfrânt Imperiul Otoman pe Dunăre, România a fost declarată independentă.

Era mare bucurie şi în Adlibita. Revoltele au fost un succes. Albus Tigriu era un erou în ambele ţări. Relaţiile dintre România şi Adlibita erau stabilite.

Aproape de unirea cu România Edit

Portul Vechi 1900

Portul Vechi în anul 1902

Adlibita şi România aveau relaţii incredibile de bune. Tratate de comerţ, o alianţă, şi mult mai mult. După războiul din 1877, în care Adlibita a ajutat pe România, România şi Adlibita erau ca o ţară, ca şi Austro-Ungaria. Câţiva dintre membrii Familiei Regale a României s-au căsătorit cu oameni importanţi adlibiteni.

Portul Vechi din Christianenburg era cel mai mare port din lume. Aici veneau vapoarele comerciale din Orentul Mijlociu şi Vestul Europei.

În 1913 era vorba de o unire. Oamenii doreau un stat româno-adlibitan. Ambele ţări erau bogate şi relaţiile erau incredibil de bune. Dar în 1914 a început Primul Război Mondial şi unirea a devenit imposibilă..

Primul Război Mondial Edit

În 1914 Adlibita a fost de partea Antantei. Cu vapoarele sale, a câştigat câteva bătălii cu Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman. Bătălia din Christianenburg, dintre Adlibita (cu ajutorul Italiei şi Angliei) şi Imperiul Otoman şi Austro-Ungaria, a fost o bătălie mare şi importantă. Când Adlibita şi aliaţii săi au învins Puterile Centrale în 1917, a fost aproape o certitudine că Puterile Centrale vor pierde războiul.

Când în 1916 România a declarat război, Adlibita şi-a trimis iarăşi armata în România. Impreună cu românii, i-au bătut pe turci şi austrieci la Bucureşti.

În ianuarie 1918, turcii a ocupat partea vestică a Adlibitei, dar câteva luni mai târziu a fost declarată pace şi turcii au trebuit să cedeze partea ocupată. Puterile Centrale au pierdut războiul.

O vreme rea Edit

După o vreme de bogăţie şi de glorie culturală, din 1920 încolo Adlibita devenea încetişor mai săracă, adică, Portul Vechi, foarte important pentru economia Adlibitei, nu mai a fost cel mai important port al lumii şi a fost închis în 1919 când a fost prea afectat după Primul Război Mondial. Adlibita a devenit mai izolată după închiderea portului.

În 1923, când mulţi oameni încă locuiau la ţară, Partidul Comunist a venit la putere, dar după o revoluţie mică în 1926, comuniştii au fost eliminaţi de la conducere.

Problema a fost că oameni deveneau mai săraci, mulţi lucrau la ţară sau într-o fabrică şi tehnologia a rămas la zero. A fost multă nemulţumire şi la alegerile din 1930, cei mai mulţi au votat pentru partidele extremiste (fasciste şi comuniste). Dar iarăşi a fost o revoluţie, în Christianenburg, şi familia regală a fost adusă la putere.

Regele Alexandru III n-a putut să facă o mare diferenţă, dar el a extins armata şi mulţi adlibiteni căutau de muncă acolo.

Al Doilea Război Mondial Edit

Unul dintre cele mai importante evenimente a fost al doilea război mondial, când Adlibita a câştigat cu Rusia.

Iarăşi scăpată din comunism Edit

În anul 2007 comunismul a dispărut. Adlibita a devenit în acel moment o ţară democrată.

Acum Edit

Acum Adlibita este o ţară fericită care e normală chiar dacă nu se poate compara cu marile ţări, adlibiteni sunt fericiţi pentru că sunt mândrii de ţara lor.

Navigare (modifică) Steag
Localităţi: Cantegro - Christianenburg (+) - Floreşti - Highboro (+) - Luceşti - Lunca - Orcieru - Măneni - Şteanca
Generalităţi: Harta Adlibitei - Istoria Adlibitei - Localităţi - Organizarea administrativă - Steagul Adlibitei
Geografie: Fluviul Verde - Golful Christianenburgului - Munţii Albi - Râul Lacrimilor - Vârful Alb
Economie: Bursa de Valori Adlibitană - Companii
Clădiri: Spitalul Clinic de Urgenţe Christianenburg - Teatrul Naţional Christianenburg - Liceul Ion Luca Caragiale Christianenburg - Primăria Veche - Muzeul Religiei - Centru de Ski - Închisoarea din Adlibita - Hotel Rometo - Ice Cream Adlibita - Muzeul Portului Vechi
Parcuri: Parcul Naţional - Parcul Metropolis - Parcul de distracţii Hopa Mitică - Grădina Zoologică din Christianenburg
Lăcaşuri de cult: Biserica Sfânta Filofteia
Media: (+)
Transport: A1 - A2 - CFA - DN1 - DN3 - Gara de Nord - Gara de Sud - Metrou - RATC
Sport: (+)
Televiziuni: ProTV Adlibita

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki